#DeIubitDeosebit - Iubirea pentru artă

#DeIubitDeosebit - Iubirea pentru artă

17.02.2020 12:24

Câte tipuri de iubire există? Câți oameni sunt. :) De aici a pornit campania noastră, #DeIubitDeosebit. În fiecare zi, până pe 29 februarie, vom povesti despre tipuri de iubire diferite.

Astăzi ne oprim la artă, al cărui scop, spunea Oscar Wilde, este “de a dezvălui arta și de a-l ascunde pe artist”. Însă noi, astăzi, vrem să-l arătăm pe artist. :) Amirou Diallo este pictorul al cărui job a început în urmă cu 20 de ani dintr-o glumă. “Dar s-a dovedit a fi o glumă bună până la urmă”, spune el. Acum, i-ar fi greu să-și imagineze viața fără pictură, în fiecare zi trebuie să picteze ceva, chiar dacă “inspirația este un lucru păcătos, nu vine când dorești, trebuie ademenită”.

Diallo nu obișnuiește să facă schițe. Crede că acestea îi răpesc din explozia de plăcere pe care o are atunci când începe să “arunce” cu vopsea. Nu-și setează nici deadline-uri, timpul fiind relativ și-n pictură. Iar acesta variază în funcție de inspirație, nu de motivație. Și că tot a venit vorba de inspirație, sunt câțiva pictori care au avut suficientă, încât să-l facă pe Amirou să-și dorească să-i întâlnească, precum Francoise Nielly și Tim Okamura. Dar hai să ne întoarcem puțin la artă și să vă spunem că, de obicei, tabloul său preferat este cel pe care urmează să-l facă. :) Iar dintre cele făcute de el deja, simte o legătură puternică cu portretul lui “Joker”, poate și datorită încărcăturii emoționale a filmului.

Noi nu pictăm, dar suntem artiști ai gustului. :) Iar dacă tu încă nu ai descoperit arta care să te fascineze, privește mai atent și poate o să fii suprins. :)

Între timp, te așteptăm la noi, poate găsești ceva care să te inspire. Și dacă nu asta, găsești măcar ceva bun, care să-ți meargă direct la suflet.

Dăm share împreună la iubire, da? :) 

Postat în Povești din brutărie De:
Irina