Câte tipuri de iubire există? Câți oameni sunt.
De aici a pornit campania noastră, #DeIubitDeosebit. În fiecare zi, până pe 29 februarie vom povesti despre 17 tipuri de iubire diferite.
Continuăm astăzi cu Horia Constantinescu și pasiunea sa pentru sport. „Sunt un alergător amator, absolut mediu ca performanță. Am început să alerg acum 9 sau 10 ani, ca urmare a mersului la sală”, ne-a spus acesta. De atunci, Horia participă la 4-5 competiții pe an și nu ratează nici maratoanele sau semi-maratoanele: „Atmosfera de care ai parte în cadrul acestor evenimente este extraordinară”.
Activitatea sportivă i-a adus și multe amintiri frumoase, care sunt direct conectate cu familia: „Nimic nu se compară cu bucuria de a le vedea la finish pe soția și fata mea”. Tot aici, Horia a considerat că merită să menționeze două momente care vin din bucuria de a fi susținut: când la finish-ul de la un maraton din Viena, fiind mulți români, aceștia vedeau steagul și strigau „România” și când la finish-ul de la Berlin, avea steagul României, care are aceleași culori ca cel al Columbiei și a fost ovaționat de mulți cu „Colombia, go, go, go!”.
Schimbările aduse de sport, respectiv de alergare, crede Horia, țin de disciplină și de plăcerea de a alerga, indiferent de oră sau de loc. Din această disciplină, vine și recomandarea lui Horia de a face sport, de orice fel, iar acesta să devină un reflex.
Sportul este despre acele momente incredibile în care voința și dorința depășesc șansele. Iar dacă încă nu l-ai descoperit pe acela care să-ți placă sau nu ai reușit încă să fii consecvent, continuă să încerci.
Între timp, te așteptăm pe la noi - faci puțină mișcare și ca premiu, găsești la noi ceva bun, care să-ți meargă direct la suflet.
Dăm share împreună la iubire, da? #DeIubitDeosebit